CSM București a gestionat perfect avantajul luat după primele 60 de minute. În ciuda unei atmosfere ostile, una de altfel așteptată, campioana României a rezistat cu brio, arătând forță, încredere, putere de luptă, atitudine. Per Johansson a impus o linie de la care echipa nu a abdicat. Toată lumea a ascultat, toată lumea a și jucat.
Tigroaicele au impus ritmul la începutul jocului și s-au desprins la 6-3 și 9-6. FTC și-a jucat la rândul ei șansa cu ardoare, dar a reușit să țină ritmul tot cu ajutorul CSMB, care a și ratat mult în anumite situații. Gazdele nu au reușit însă conducă niciodată la o diferență mai mare de un gol. CSM București a jucat strict pentru calificare, a avut tot timpul controlul partidei și a dictat totul în teren.
Lucrurile au devenit clare din momentul în care Paula Ungureanu a făcut alte magii între buturi. CSM București și-a arătat superioritatea, a avut permanent avantajul în ultimele 20 de minute și a sprintat către turneul Final 4. Campioana României va reveni la Budapesta peste trei săptămâni pentru a-și apăra trofeul câștigat în 2016.
Ferencvaros – CSM București 26-27 (15-14)
Szikora, Biro – portari; Szollosi-Zacsik 1, Szarka, Schatzl 5, Szucsanszki 2, Szekeres, Meszaros, Lukacs 4, Snelder 1, Pena 4, Mod, Faluvegi, Jovanovic 6, Kovacsics 3, D. Hornyak. Antrenor: Gabor Elek
Ungureanu, Grubisic, Iordache – portari; Gullden 3, Curea 1, Dache, Ayglon 1, Bazaliu 3, Brădeanu 1, Torstensson 4, Martin 5, Manea 4, Niombla 4, Lobach, Mehmedovic 1, Bohme. Antrenor: Per Johansson
FINAL: 27-26 pentru CSM București. Campioana României s-a calificat pentru al doilea an consecutiv în turneul Final 4
Min 58 Oana Manea pune din nou o diferență de 2 goluri, 27-25. Paula Ungureanu își mai demonstrează încă o dată valoarea
Min 56 Grubisic apără o aruncare de la 7 metri, CSM București se apropie de calificare!!! Niombla ratează la rândul ei o aruncare de la 7 metri
Min 55 Cu 5 minute înainte de final, scorul este egal, 25-25. Carmen Martin apare din nou la finalizare și înscrie un nou gol de aur, 26-25
Min 54 Linnea Torstensson a marcat golul 25 pentru CSM. Din momentul acesta, FCT este obligată să marcheze 31 de goluri
Min 53 Niombla înscrie un gol important, 24-23.
Min 52 Biro încearcă să mențină în viață FTC, echipa gazdă restabilește egalitatea după câteva minute de relaxare, 23-23
Min 49 Bianca Bazaliu înscrie un gol de generic, iar CSM București mai face un pas către Final 4, 23-20. Elek solicită time-out
Min 48 Paula Ungureanu intervine din nou magistral, Brădeanu grăbește atacul și o găsește pe Manea pe semicerc, iar campioana României se desprinde din nou la 2 goluri, 22-20
Min 46 Bazaliu aduce CSM București la 21-19 cu o aruncare foarte puternică.
Min 45 Paula Ungureanu este jucătoarea momentului, are o nouă intervenție și oferă foarte multă încredere echipei. Suporterii maghiari reacționează urât, cu scuipați. Meciul este întrerupt. Jocul s-a reluat după câteva minute de pauză.
Min 44 Ungureanu a hipnotizat-o pe Kovacsics la 7 metri, jucătarea maghiară trimițând mingea mult peste poartă.
Min 42 Niombla scoate maximum dintr-o fază la reluarea jocului: marchează pentru 20-19 și scoate o eliminare de 2 minute la Zita Szucsanszki. Paula Ungureanu are o intervenție foarte importantă.
Min 41 Per Johansson este primul care reacționează cu un time-out în partea secundă
Min 40 Schatzl egalează pe contraatac, 19-19
Min 39 Majda Mehmedovic este eliminată pentru 2 minute
Min 38 Pasă de geniu Isabelle Gullden pentru Oana Manea, iar pivotul CSM înscrie pentru 19-18. Paradă Paula Ungureanu!
Min 36 Olandeza Snelder este eliminată pentru a doua oară în acest meci. Mehmedovic sparge gheața cu un gol la vinclu. CSM este din nou în avantaj după o perioadă dificilă
Min 35 Fază sută la sută franțuzească: Ayglon scoate 7 metri, iar Niombla transformă, 17-17. CSM are șansa de a reveni în avantaj după ce Lukacs a lovit bara
Min 34 Ayglon pătrunde și înscrie pentru 16-16, dar Lukacs nu lasă CSM să respire și readuce FTC în avantaj.
Min 33 Mehmedovic ratează din extremă, CSM București rămâne aproape de adversară cu o intrevenție a Paulei Ungureanu.
Min 31 Biro a fost cea mai bună jucătoare a meciului, având un procentaj de 44%. Portarul echieoi maghiare începe cu o nouă paradă la Isabelle Gullden. CSM egalează însă prin Oana Manea
Min 30 Jovanovic devine cea mai bună marcatoare a reprizei, după ce a lovit pentru a 5-a oară. Mehmedovic are golul pentru 15-15 în mână în ultima secundă, dar ratează. Gazdele sunt în avantaj după 30 de minute: 15-14. CSM București este calificată în turneul Final 4 la acest scor, dar urmează alte 30 de minute de foc
Min 29 Grubisic are încă două parade, Gullden egalează la 14-14
Min 26 Niombla egalează dintr-o aruncare de la 7 metri, dar fanii maghiari exultă după un noul gol înscris de Jovanovic, care a ajuns la rândul ei la cota 4
Min 25 CSM se află pentru prima dată în dificultate. Ayglon este eliminată, Kovacsics aduce echipa gazdă în avantaj de la 7 metri, 12-13
Min 24 Carmen Martin ajunge din nou la punctul de la 7 metri, dar apără de această dată Biro
Min 23 Carmen Martin înscrie cu sânge rece de la 7 metri, FTC egalează prin Jovanovic, 12-12
Min 22 Grubisic este din nou la post, dar CSM nu profită. Torstensson face un fault în atac, FTC pleacă pe contraatac și egalează prin Lukacs, 11-11. Per Johansson reacționează cu un tkme-out. Atmosfera se încinge la Budapesta.
Min 21 O intervenție a croatei Grubisic se transformă în contraatac, Niombla scoate 7 metri, dar aruncarea este irosită de Isabelle Gullden.
Min 19 Din a doua încercare, Bazaliu marchează primul ei gol, Pena face 9-10, dar apare din nou în acțiune Gullden, iar CSM se menține la două goluri, 11-9
Min 18 Per Johansson rotește jucătoarele, apare în teren și Bianca Bazaliu, dar la finalizare apare Niombla, care trage în Biro. Jovanovic strânge din nou scorul, 9-8
Min 16 Apare și prima greșeală în atac, Niombla scapă mingea, dar Grubisic menține echipa la 9-7. Prima ratare și pentru Brădeanu. Intră la gazde Zita Szucsanszki.
Min 14 Carmen Martin se dezlănțuie și ajunge la cota 3 în acest meci. CSM București are frâiele jocului în mână, 9-6, Elek solicită primul time-out al jocului.
Min 13 Jovanovic trimite un trasor de la 8 metri și restabilește egalitatea. Tot în superioritate numerică, Brădeanu readuce CSM în avantaj, iar la câteva minute distanță, Iulia Curea majorează diferența pe contraatac, 8-6
Min 12 Snelder este eliminată pentru 2 minute, Gullden ajunge față în față cu Biro, dar nu fructifică
Min 11 FTC are reacție și reduce din handicap. Kovacics înscrie pentru prima dată din 7 metri, scor 6-5 pentru CSM
Min 9 Prima desprindere a jocului vine în minutul 9, după alte două goluri înscrise de Torstensson și Martin. Scor 6-3
Min 7 Deocamdată jocul este echilibrat. CSM revine la conducere după o intervenție Grubisic și gol Tortensson
Min 6 Schatzl a adus FTC pentru prima dată echipa gazdă în avantaj, Martin a spart gheața din a doua încercare
Min 4 Gullden aruncă de pe picioare și înscrie pentru 2-1. Carmen Martin a avut șansa de a marca pentru 3-1, dar a fost blocată de Biro. Restabilește egalitatea Pena.
Min 3. Torstensson se revanșează la următorul atac al CSM și deschide scorul. Zacsik egalează imediat, 1-1
Min 2 Torstensson a aruncat în bară
Min 1 Partida a început cu FTC în atac. O singură modificare în echipa de start a CSM față de jocul de la București: Grubisic i-a luat locul Paulei Ungureanu.
Returul dintre CSM București și FTC Rail Cargo, din cadrul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, se reia de la scorul de 30-25. Partida se desfășoară în capitala Ungariei, în Sala „Syma Sport”.
Cele două distribuții sunt cu o excepție aceleași care au figurat pe foaia de joc și la București. În lotul lui FTC s-a produs o schimbare, Monori fiind înlocuită cu Mod.
Partida retur Ferencvaros – CSM București este arbitrată de o brigadă din Norvegia, formată din Kjersti Arntsen și Guro Roen.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER